Parergon

în locul unui rezumat, iată un scurt fragment al conținutului:

156 recenzii ale ultimei cărți a Morte Darthur. Prin reducerea lumii fictive a lui Malory la o analogie persoană cu persoană cu o lume în timp real, abordarea lui Astell ignoră măsura în care Morte Darthur se ocupă de probleme politice fățiș—de putere, ierarhie, loialitate și conducere—care au o semnificație dincolo de personalitățile individuale. În cele din urmă, lecturile lui Astell, ca toate eforturile hermeneutice, sunt o chestiune de opinie. Cartea ei este ea însăși un comentariu asupra timpului său, asupra vogă milenară pentru căutarea explicațiilor în comportamentul indivizilor, mai degrabă decât în funcționarea instituțiilor sociale. Dar cartea trebuie să fie recomandată pentru a analiza unele texte familiare și pentru a reaminti că autorii lor trebuie să fi fost implicați, la un anumit nivel, în Politica lumilor lor contemporane. Departamentul Helen Fulton Dinuniversitatea engleză din Sydney Aston, Margaret și Colin Richmond, ed., Lollardy și Gentry în Evul Mediu ulterior, Stroud, Sutton Publishing și N E W York, St.Martin ‘ s Press, 1997; pânză; pp. viii, 280; 6 b / n ilustrații, 10 hărți și tabele; R. R. P. Cu frecvență necunoscută. Cele douăsprezece Lucrări colectate aici au fost scrise pentru a marca 600 de ani de la aplicarea unei calomnii Lollard (libellus) pe ușile sălii Westminster în timpul sesiunii parlamentare din 1395, pentru a ‘denuncyn către lordis și comunys din parlement certeyn concludionis și treuthis pentru reformaciunul lui holi chirche din Yngelond’ (douăsprezece concluzii, ed. Anne Hudson, Selecțiidin scrierile engleze Wycliffite, Cambridge, 19 p. 24). Margaret Aston și Colin Richmond susțin în introducerea lor că ‘această mișcare îndrăzneață s-a ridicat la o declarație deschisă a problemelor ridicate de Wycliffe s-a mutat în afara Universității din Oxford’ (p. 1), deși nu în afara lumii învățării: a patra concluzie (în versiunea engleză păstrată în Roger Dymmok ‘ s respingerea concluziilor) îl citează pe Wycliffe despre Euharistie în latină (selecții, p. 25). Aston și R I C h m O N d invită o atenție deosebită nobilimii parlamentare abordate prin concluziile din 1395. Clericalismul Anti-Reviews 157 din Lollardy a vorbit despre interesele lumești ale acestui grup? Anne Hudson susține că a șasea concluzie, referitoare la unirea perversă a moșiilor temporale și spirituale care are ca rezultat o hermofrodită sau ambidextru, ar putea fi citită (PP.41-51). Mai exact, ar putea fi citit ca adresându-se ‘interesului nobilimii mai mici, cei care ar putea sau ai căror fii ar putea ocupa funcțiile eliberate de cler’ (p. 48). În măsura în care Dymmok, un frate Dominican, respinge concluziile în numele clerului, Hudson găsește răspunsul clerical la concluzia 6 nepersuasiv (PP.42-3). Fiona Somerset susține că D Y m m O k ar dori să fie accesibil cititorilor laici, dar numai dacă, la fel ca călugărul lui Chaucer, ei ‘seyn opinia lui este bună’. De fapt, însă, logica sa este înșelătoare și aroganța sa intelectuală exagerată (PP.52-76). Nu numai D Y m m o k, dar poate, Aston și Richmond sugerează, biserica de la sfârșitul secolului al XIV-lea ca un întreg ‘subestima laic alfabetizați’ (pag. 5), lăsându-l pe Lollardy să ocupe terenul devoțional și spiritual, spre deosebire de cel filosofic și teologic, înalt. Dar de ce ‘ideea că viața religioasă era foarte importantă pentru laici’ nu a fost acceptată pe scară largă în rândul nobililor între 1395 și reformă (p. 10)? Să fie cartografiate expresiile evlaviei nobilimii ortodoxe și neortodoxe și care dintre practicile lor culturale a descurajat sau a favorizat răspândirea Lollardiei? Dacă religia populară era înclinată în mod natural spre Ortodoxie, așa cum susține Eamon Duffy, erau nobilii mai pregătiți să pună la îndoială ceea ce le-a spus Biserica? Desigur, acest volum nu răspunde la aceste întrebări, dar pune la dispoziție o multitudine de materiale n E w, în principal de la istorici, juridici, religioși și sociali, dar și de la istorici literari. Din fericire, lollardia literară (studiul textelor lui Lollard) și lollardia istorică (ce a fost Lollardia și ce au fost Lollardii) nu mai sunt percepute ca întreprinderi separate. Geoffrey Martin revine ferm la Henry…